Un partid din opoziție cere constituirea unei comisii parlamentare de ANCHETĂ pe OUG 114

Un partid din opoziție cere constituirea unei comisii parlamentare de ANCHETĂ pe OUG 114
Publicat: 27/03/2019, 15:23
Actualizat: 12/04/2019, 14:33

„USR consideră că se impune o anchetă parlamentară ținând cont de caracterul excepțional și de impactul economico-social al măsurilor reglementare de OUG nr. 114/2018, de pericolul iminent al distorsionării pieței de electricitate și de gaze naturale, fapt evidențiat și de notificarea pe care Comisia Europeană a adresat-o Guvernului României în data de 7 martie 2019. USR consideră că OUG 114 poate avea consecințe nefaste asupra securității energetice a țării”, potrivit unui comunicat de presă al formațiunii.

Cei de la USR susțin că această ordonanță a fost „dată cu dedicație” pentru „anumiți consumatori industriali”, unul dintre aceștia fiind Ioan Niculae.

„Credem că a fost o ordonanță dată cu dedicație, care nu a ținut cont de niciun fel de practici concurențiale, nu s-a dat în interesul consumatorilor, doar în interesul unor oameni foarte apropiați de PSD și ALDE”, a declarat Cristina Prună, liderului grupului USR din Camera Deputaților.

„Măsura plafonării prețului la gaze naturale a blocat cea mai mare investiție în producția de gaze naturale din Marea Neagră și a atras declanșarea procedurii de infringement de către Comisia Europeană. Măsura nu îi vizează cu adevărat pe consumatorii vulnerabili, ci îi avantajează pe anumiți consumatori industriali. Unul dintre aceștia este Ioan Niculae, condamnat definitiv în dosarul «Mită la PSD» și implicat în mai multe dosare penale”, potrivit comunicatului de presă.

Totodată, partidul atrage atenția că sunt nejustificate măsurile prin care anumiți consumatori industriali vor primi din producția internă gaze naturale la preț reglementat și prin care sunt crescute, artificial, volumele de gaze naturale din import.

„Nu în ultimul rând, USR atenționează asupra absenței unor studii de impact pe reglementările care afectează domeniul bancar și care amenință cu dispariția Pilonul 2 de pensii. În acest context, USR consideră că se impune ca o comisie parlamentară să stabilească, printre altele, circumstanțele care au determinat Guvernul României să adopte OUG 114/2018 și modul în care actul normativ a influențat piața de gaze naturale și de energie electrică, dar și considerentele în baza cărora a fost luată decizia sprijinirii pe criterii politice a unor consumatori non-casnici de gaze naturale în detrimentul altora”, mai spune sursa menționată.

Singura schimbare pentru companiile din energie pe care o aduce proiectul de modificare a OUG 114 este eliminarea contribuției de 2% din cifra de afaceri către ANRE pe care ar fi trebuit să o plătească producătorii de energie pe cărbune, a anunțat marți ministrul energiei Anton Anton.

Celelalte prevederi ale ordonanței, privind plafonarea prețurilor la electricitate și la gaze naturale, precum și prevederea privind virarea, de către companiile cu capital majoritar de stat, în termen de 60 de zile de la aprobarea situațiilor financiare, sub formă de dividende, a 35% din sumele repartizate la alte rezerve, sunt păstrate.

Contribuția de 2% din cifra de afaceri pe care trebuie să o plătească companiile din sectorul energetic către Autoritatea Națională de Reglementare în Energie (ANRE), conform OUG 114 ar putea fi folosită în proiecte de eficiență energetică, a declarat marți Zoltan Nagy-Bege, vicepreședinte ANRE.

Vicepreședintele ANRE a caracterizat taxa drept „exagerat de mare”, precizănd că înainte de aprobarea OUG 114 instituția a aprobat contribuțiile pe care trebuie să le plătească companiile în 2019, de 0,1% din cifra de afaceri. ANRE va propune modificarea legislației, astfel încât banii să poată fi folosiți pentru a finanța proiecte de eficiență energetică.

Ministerul Finanțelor Publice (MFP) a publicat, marți seara, spre dezbatere publică, proiectul de modificare a Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 114/2018, prin care modifică taxa pentru bănci, taxele pentru firmele din telecom și energie.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Avertisment după ce o dansatoare a murit sufocată în timp ce avea relații intime cu...
Acest bărbat a fost dat dispărut în 1998, la vârsta de 19 ani. Ireal unde...
Prima reacție milionarului Dorin Mateiu, bărbatul de 57 de ani care s-ar iubi cu Simona...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Un băiat de 14 ani a murit după ce a răspuns la o provocare și...
De ce a fost eliminată Ștefania Ștefan. Acuzații dure la adresa Pro TV după ultimul...
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut...
"Cam un 4.000 de lei ca să trăieşti decent". Ofertele angajatorilor pentru tineri, la târgurile...
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a...
„Dacă m-ar înșela..” Anamaria Prodan a răspuns la întrebarea care stă pe buzele tuturor! Cum...
Acum păpușă, în trecut mătușă! Cum arăta Inna înainte să fie celebră
Pe ce șosele îți trebuie rovinietă? Este obligatorie pe DN-urile ce trec prin localitate?
Noua axă a răului? Vladimir Putin şi Xi Jinping şi-au promis să coopereze împotriva SUA...
Tehnologia ULUITOARE care a generat CĂLDURĂ de peste 1.000 grade Celsius
Telefoanele, INTERZISE prin lege. Propunerea drastică pentru milioane de oameni din România
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine...
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Virginia, întrebare neașteptată pentru Patrick: „Patrick, îți pare rău că m-ai chemat la camera roșie?”
"Vă rog, ajutați-ne. Ajutor!". Iulia Vântur, mesaj disperat. Ce s-a întâmplat și cum dorește să...
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
O nouă eră de parteneriat între China și Rusia. Anunțul făcut de Xi Jinping și...
×